Deși medicii recunosc că este nevoie de o abordare specifică pentru ameliorarea dispneei cronice refractare, prescrierea de opioizi rămâne redusă și încă întâmpină obstacole și reticenţă.
Administraţia pentru Alimente și Medicamente (FDA) a Statelor Unite a aprobat un tratament injectabil pe bază de acid polilactic (poly-L-lactic acid sau PLLA-SCA) pentru corecţia liniilor fine și a ridurilor din zona obrajilor.
Aparatul, asemănător cu căștile auriculare, ar fi util în detectarea precoce a bolilor Alzheimer și Parkinson.
Tratamentul a preîntâmpinat 83,21% dintre internările în spital, la sugarii cu vârsta sub 12 luni care au primit o doză unică de nirsevimab.
Grupul tehnic din cadrul MS și CNAS lucrează împreună cu comisia de Oncologie pentru normele care vor fi puse în aplicare în perioada imediat următoare.
Pacienţii trataţi cu succes, prin îndepărtarea completă a dispozitivului și o cură completă de antibiotice, pot avea un prognostic similar cu pacienţii care nu au fost niciodată infectaţi.
Diagnosticul bolii Parkinson (BP) este stabilit pe baza anamnezei, examenului fizic și neurologic al pacientului.
Institutul Oncologic București a obţinut autorizaţia pentru a desfășura studii clinice de fază I, a anunţat, la deschiderea oficială a Zilelor Medicale și Știinţifice ale IOB, conf. dr. Laurenţia Galeș.
Obiectivul tratamentului în astm este obținerea controlului bolii, amintesc specialiștii cu ocazia Zilei Mondiale de conștientizare a Astmului Bronșic, marcată în prima zi de marți a lunii mai. (P)
Un nou tratament obţinut din materii fecale a primit aprobarea FDA. Noutatea sa este că poate fi administrat sub formă de pastile.
Scopul principal al tratamentului este să obţină și să menţină controlul bolii pentru a preveni exacerbările, având ca rezultat final scăderea morbidităţii și a mortalităţii prin această boală.
Recent, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a introdus pe lista serviciilor decontate o serie de teste moleculare necesare diagnosticării pacienţilor cu astm alergic.
Afectarea motorie și non-motorie din boala Parkinson necesită o ajustare inteligentă a tratamentului, în baza opţiunilor terapeutice existente, subliniază neurologii.
O terapie experimentală pe bază de celule neuronale a redus cu peste 90% numărul crizelor la doi pacienţi cu epilepsie de lob temporal rezistentă la tratament medicamentos. Nu au existat reacţii adverse grave.
Cercetătorii au creat un dispozitiv portabil mic ce reduce severitatea ticurilor la persoanele cu sindrom Tourette.
Aprilie este luna conștientizării sindromului intestinului iritabil, suferinţă larg răspândită și greu de tratat. Pentru a atrage atenţia colegilor asupra acestui sindrom, ca și pentru a-i mobiliza pe pacienţi, prezentăm mai jos principiile de diagnostic și tratament ale SII. (P)
Compania farmaceutică americană Biogen a anunţat că a obţinut în Statele Unite o autorizare anticipată privind lansarea pe piaţă a medicamentului său Qalsody.
Pacienții cu insuficiență cardiacă au la dispoziție un ghid informativ, realizat de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.
Acumularea unei anumite proteine în creier este asociată cu anumite forme de boală Parkinson, a confirmat un studiu care ar putea deschide calea către un diagnostic precoce al afecţiunii.
La 17 aprilie a fost marcată Ziua Mondială a Hemofiliei. Un om din 10.000 se naște cu hemofilie, arată statisticile recente.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe